Apiterapia

Medicamentul vieţii - Mierea De Albine (I)

 

Conţine peste 400 de substanţe organice, care îi conferă o valoare terapeutică uriaşă.

 Mergeţi acum, în luna lui august, la marginea pădurii, unde cresc milioane de flori sălbatice. Închideţi ochii şi ascultaţi: se aud foşnetul vântului printre frunze, cântecul cosaşilor îmbătaţi de soare şi încă ceva: un zumzet greu, fără oprire, cu abia perceptibile schimbări de ton şi de ritm. Este sunetul albinelor care strâng fără odihnă nectarul de pe flori, pentru a-l transforma în miere.
Cum începe ziua pentru albine? Prin muncă, aşa cum se şi termină, aţi putea crede... Nici vorbă! Ziua lor începe cu un dans. Întâi ies din stup albinele cercetaşe, care caută florile cele mai încărcate de nectar, cu parfumul cel mai ademenitor.

 După ce le găsesc, cercetaşele se întorc în stup şi le spun lucrătoarelor unde se află "comorile". Poate de bucurie, această comunicare se face printr-un fel de dans ritualic, pe care îl fac albinele înainte de a pleca la cules. Apoi, ghidate de poziţia soarelui, harnicele culegătoare îmbrăcate în uniforme "de firmă" - dungi negre şi aurii - pornesc la strâns nectarul. Ce rezultă? Unul din cele mai gustoase alimente şi, totodată, medicamente naturale de pe pământ : mierea.

Ce Este Mierea De Albine?

- Un medicament natural absolut -

Este rezultatul unei munci uriaşe a stupului, care transformă zaharurile găsite pe florile şi pe frunzele plantelor într-o pastă semilichidă, cu o compoziţie chimică extrem de complexă. O linguriţă de miere conţine peste 400 de substanţe organice, care nu ar putea fi reproduse cu aparatură sofisticată a secolului XXI. Pe lângă apa biologică şi zaharuri (fructoză, glucoză, maltoză, zaharoză), mierea mai conţine o serie de vitamine, de minerale, de ceruri, de enzime care-i dau o valoare terapeutică uriaşă. Pe drept cuvânt, putem spune că mierea este alimentul vieţii. Dintre vitamine, cele mai importante sunt cele din complexul B şi, în cantităţi ceva mai mici, vitaminele C, A, D şi K. La rândul lor, mineralele, prezente în miere într-o formă uşor asimilabilă de către organismul uman, sunt foarte numeroase, variind în funcţie de tipul de miere: potasiu, calciu, magneziu, fosfor, la care se adaugă cantităţi extrem de mici de seleniu, crom şi iod. Extrem de important este lăptişorul de matcă, bogat în hormoni naturali, care favorizează regenerarea celulară şi normalizarea activităţii unor glande endocrine (gonadele şi suprarenalele, în special). Şi număratoarea continuă: acizi organici (ajută în procesul de digestie şi asimilare), enzime (stimulează procesele de sinteză a vitaminelor în organism, ajută la metabolismul grăsimilor şi al proteinelor ori favorizează neutralizarea unor toxine). Dar să vedem la ce foloseşte această farmacie din borcanul cu miere.

Care Sunt Proprietăţile Medicinale Ale Mierii De Albine?

- Cel mai puternic energizant cunoscut -

În primul rând, mierea este cel mai rapid şi puternic energizant natural cunoscut. Substanţele pe care le conţine sunt extrem de usor de asimilat de către organism, care primeşte prin miere nu doar caloriile de care are nevoie, ci şi mineralele, vitaminele şi enzimele. Apoi, mierea este un puternic antiinfecţios natural, care acţionează asupra principalelor sisteme şi aparate din organism, de la tubul digestiv şi căile respiratorii până la nivelul pielii şi al mucoaselor. Acest produs al stupului este şi un puternic stimulent al digestiei şi al metabolismului, favorizează tranzitul intestinal, ajutând la eliminarea promptă a toxinelor din organism. Nu în ultimul rând mierea este utilă în menţinerea echilibrului endocrin, ajutând la reglarea activităţii principalelor glande din corp producătoare de hormoni.

Principalele Tipuri De Miere

Pe lângă efectele generale ale mierii, există şi proprietăţi particulare ale acesteia, în funcţie de provenienţa sa:

mierea de rapiţă - de culoare alburie spre galben deschis, abundă în glucoză, ceea ce face ca să cristalizeze repede, chiar în primele două săptămâni după extragerea din faguri. Conţine oligoelemente, mai ales calciu şi bor. De consistenţa cremoasă, emolientă şi cu gust plăcut, e mai puţin dulce decât cea de salcâm. Este uşor digerabilă, puternic anti-bacteriană, trofică pentru inimă. Uleiul de rapiţă conţine enzima Q3, necesară oaselor. Din acelaşi motiv, mierea de rapiţă poate fi folosită ca adjuvant în tratarea osteoporozei.

mierea de mană - este obţinută de pe frunzele de fag, de frasin şi de stejar. Are proprietăţi laxative mult mai puternice decât celelalte tipuri de miere, are efect antiinflamator asupra tubului digestiv, favorizează eliminarea toxinelor din corp.

mierea de tei - are aromă cea mai placută şi cea mai puternică dintre toate tipurile de miere. Este recunoscută drept calmant psihic, somnifer, anafrodiziac. Deschisă la culoare şi cu reflexe verzui, cristalizează uşor, mai ales dacă este păstrată la rece. Conţine oligoelemente ca potasiu, calciu, mangan. Este foarte căutată de importatorii din toată Europa de Vest, datorită calităţilor sale deosebite. Se recomandă ca remediu împotriva oboselii şi stresului, folosită drept calmant al sistemului nervos, în insomnii, prevenirea migrenelor. Are proprietăţi anti-microbiene, anti-inflamatoare şi dizolvă mucusul, ceea ce o face utilă în tratarea guturaiului, laringitei, bronşitei, astmului bronşic, a tusei şi a iritaţiilor gâtului. Se foloseşte în terapia crampelor, a durerilor gastrice, a bolilor renale ori ale vezicii biliare.

mierea de floarea-soarelui - este cumva la polul opus faţă de cea de tei. Are proprietăţi tonice psihice şi tonice generale, este afrodiziacă, stimuleaza imunitatea.

mierea de salcâm - se păstrează lichidă în mod natural, fiind foarte bogată în fructoză. Are, ca şi cea de tei, proprietăţi calmante psihice. Mai este recomandată drept calmant gastric, stimulent pentru activitatea cardiacă.

mierea de brad şi de alte conifere - este foarte rară, randamentul de culegere al albinelor fiind mic. Are proprietăţi excepţionale asupra plămânilor şi sistemului respirator, beneficiind de proprietăţi antiinfecţioase, expectorante, antitusive şi, atunci când este consumată cu tot cu fagure, bronhodilatatoare.

mierea de zmeură - face parte dintre aşa-numitele soiuri de pădure. Are o culoare albicioasă, specifică, după care poate fi recunoscută. Reglează activitatea ovarelor, este reîntineritoare, previne apariţia unor afecţiuni ca osteoporoza, sclerodermia.

mierea de mentă - este culeasă de albine din culturile de mentă întinse pe zeci de hectare. Se foloseşte ca antitusiv, bronhodilatator, calmant gastric, analgezic, antispastic. Uşurează digestia, combate balonarea.Este bogată în vitamina C.

mierea de trifoi - este obţinută de albine, atunci când sunt ţinute în pastorală, în preajma lanurilor cultivate cu soiurile furajere ale speciei Trifolium repens. Are o acţiune diuretică foarte bună, ajutând la eliminarea apei în exces din ţesuturi şi, de asemenea, are o acţiune estrogenă, adică ajută la fixarea calciului în oase, iar la femei favorizează accentuarea caracterelor feminine şi are efect întineritor puternic.

mierea de mac - are un efect somnifer, antispastic şi anafrodiziac (reduce excitabilitatea sexuală) puternic. Are adesea o nuanţă mai închisă, din cauză că are în compoziţie şi mici granule de polen de mac, care este negru la culoare.

mierea polifloră - proprietăţile sale diferă foarte mult în funcţie de regiunea din care este recoltată. De exemplu, mierea de la câmpie are o acţiune antiseptică şi sedativă mai puternică, spre deosebire de mierea polifloră din regiunile muntoase înalte, la care efectul antiinfecţios se adresează în special aparatului respirator, iar efectul sedativ este înlocuit cu unul tonic nervos. În general, mierea polifloră este considerată cel mai complex tip de miere ca acţiune terapeutică, ea înglobând nectarul de la câteva zeci, dacă nu sute, de specii de plante medicinale şi împrumutând ceva din proprietăţile terapeutice ale fiecăreia dintre ele.Mierea polifloră are o valoare energetică ridicată, prin conţinutul mare de zaharuri de calitate, de aceea este indicată în surmenaj, oboseală fizică sau intelectuală, debilitate, stări de convalescentă, tulburări de creştere. Datorită compoziţiei sale complexe de vitamine şi minerale, precum şi încărcaturii vitale, este mult mai hrănitoare decât zahărul rafinat, care este un produs lipsit de viaţă, alcătuit numai din zaharoză. Dacă este administrată per-oral, are acţiune antiinflamatoare, antimicrobiană, antialergică, expectorantă, antitusivă, calmantă, antispastică, îmbunatăţeşte diureza şi eliminarea toxinelor, creşte capacitatea de aparare a organismului, are acţiune favorabilă asupra muschiului cardiac şi circulaţiei coronariene, hrăneşte şi fortifică celulele nervoase, îmbunătăţeşte somnul, tonifică şi reglează activitatea sistemului endocrin, combate constipaţia şi fenomenele putride din intestine, creşte rezerva de glicogen hepatic, ameliorează funcţiile celulelor hepatice, favorizează absorbţia calciului şi a altor nutrienţi, facilitează digestia proteinelor şi grăsimilor. Cu alte cuvinte: un panaceu al naturii.
La sugari, mierea polifloră facilitează acidifierea cazeinei din lapte, cu formare de fulgi fini, usor de digerat. Stomacul se evacuează într-un timp mai scurt, prevenind fermentaţiile, balonările şi colicile abdominale. O mare nedreptate s-a facut mierii, în urma cu mai mulţi ani, când s-a recomandat a nu se da copiilor sub un an, pe motiv că ar putea produce botulism. Întreaga discuţie a pornit de la un singur caz de botulism întâlnit la un sugar, când s-a considerat, fără dovezi clare, că boala ar fi fost transmisă prin spori de bacili găsiţi accidental în miere. Dar şi în praful aflat pretutindeni, în mediul obişnuit de viaţă, se găsesc foarte mulţi spori botulinici; copiii merg de-a buşilea pe podea, iar sporii aderă pe maini ori jucării, de unde pot fi îngeraţi. Deşi majoritatea sunt expuşi, foarte puţini bebeluşi se îmbolnăvesc de botulism.
Sorturile de miere monofloră prezintă proprietăţile generale ale mierii poliflore. În plus, pornind de la floarea de origine, fiecare miere monofloră are şi anumite proprietăţi particulare.

mierea de cimbrişor - de culoare aurie deschisă, este un sortiment cu aromă plăcută şi intensă, bogată în cupru şi bor. Datorită proprietăţilor antiseptice ale uleiurilor volatile de cimbrişor, mierea poate fi folosită în plăgi purulente şi alte infecţii ale pielii. Administrată intern, are proprietăţi expectorante şi calmante pentru spasmele căilor respiratorii, fapt pentru care se recomandă în tratarea tusei, chiar şi a celei convulsive sau astmatice, a bronşitei, guturaiurilor, răguşelii. Mierea de cimbrişor actionează asupra ficatului şi rinichilor, ameliorând starea lor de funcţionare, poate activa circulaţia, este tonică în cazul anemiilor.

mierea de castan - este mai bogată în fructoză decât în glucoză, ceea ce o face să rămână fluidă timp îndelungat. Are un gust plăcut, dulce-amărui. Este bogată în oligoelemente, în special potasiu, magneziu,mangan şi bariu. Ca şi cea de salcâm, este permisă diabeticilor. Îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, în special pe cea venoasă. Are proprietăţi cicatrizante.

mierea de coriandru - are culoare deschisă şi un parfum suav deosebit, care se percepe la două săptămâni de la extracţie, după ce dispare mirosul iniţial, neplacut. E indicată în gastritele hiperacide şi ulcere.

 



                                          Mierea Ca Mijloc De Prevenire A Bolilor


Diabetul - studii recente, făcute în mai multe ţări ale lumii, arată că înlocuirea totală a zaharului în alimentaţie cu miere duce la o scădere cu 60-70% a ratei apariţiei diabetului. Mai ales în alimentaţia copiilor şi tinerilor este recomandată folosirea mierii ca unic îndulcitor, deoarece ajută la prevenirea diabetului juvenil, altfel imposibil de vindecat prin mijloacele actuale.

Obezitatea - se recomandă, de asemenea, înlocuirea totală a zaharului cu miere, care nu dă aceeaşi dependenţă ca şi zaharicalele obişnuite. Cercetări recente arată că peste 60% din obezii din întreaga lume sunt, practic, dependenţi de zahăr şi, mai ales, de produsele care îl conţin (ciocolată, prajituri, sucuri, bomboane, îngheţată). La miere, această dependenţă nu apare.

Caria dentară - are drept cauză nu doar bacteriile fixate la nivelul smalţului dinţilor, ci şi anumite tulburări metabolice produse, conform mai multor studii, de către consumul de zahăr. De la apariţia zahărului în alimentaţie, în urmă cu 200 de ani, rata apariţiei unor boli cum ar fi caria dentară, diabetul, obezitatea a crescut exponenţial. În prezent, caria dentară este cea mai răspândită boală din lume, 98% din populaţia planetei suferind de ea. Dacă vreţi să frânaţi fenomenul apariţiei acestei probleme, înlocuiţi complet zahărul cu mierea de albine.

Constipaţia - se previne foarte eficient prin consumul zilnic de miere. Doza care se ia în fiecare zi este de două linguriţe de miere, pe cât posibil lichidă şi proaspătă (obţinută în anul respectiv).

 

Osteoporoza - apare atunci când în organism nu mai sunt sintetizaţi suficienţi hormoni estrogeni, hormoni care au un rol crucial in fixarea calciului în oase. Toate tipurile de miere conţin în cantităţi mici lăptişor de matcă, cea mai bogată substanţă naturală în acest tip de hormoni. Aşadar, consumul zilnic de miere furnizează sistematic organismului acest ajutor hormonal, ajutând la prevenirea acestei boli.

Menopauza prematură - nu poate apărea la femeile care consumă  zilnic miere, legume şi fructe crude. Aceste alimente sunt un puternic reîntineritor, stimulând în mod armonios activitatea ovarelor şi întârziind apariţia menopauzei, cu până la zece ani.

Lipsa de calciu şi de magneziu - nu este combătută direct de miere, care conţine totuşi cantităţi destul de reduse din aceste minerale. În schimb, înlocuirea zahărului cu miere împiedică apariţia carenţelor în aceste substanţe, deoarece spre deosebire de "otrava albă" (cum este denumit zahărul), mierea nu consumă şi nu perturbă asimilaţia acestor două minerale esenţiale.

Tulburările de creştere şi de dezvoltare la copii - pot fi extrem de eficient prevenite prin consumul sistematic de miere de albine şi de polen de albine. Ambele produse stimulează în mod armonios procesele de creştere şi de dezvoltare, atât la nivel fizic, cât şi psihic sau mental.

Câtă Miere Trebuie Să Consumăm Zilnic

Copiilor sub un an nu li se administrează deloc miere de albine, aceştia fiind extrem de sensibili la anumite microorganisme care se pot dezvolta în miere - e drept, în cazuri extrem de rare - şi care produc boli grave (la care adulţii sunt imuni).  Copiilor între 1 şi 3 ani li se administrează 2-4 linguriţe de miere pe zi, iar celor între 3 şi 6 ani li se dau 4-6 linguriţe de miere pe zi.  Copiii peste şase ani pot consuma până la 8 linguriţe de miere de albine, adolescenţii până la 15 linguriţe de miere (echivalentul a 70 de grame), iar adulţii - 20 de linguriţe pe zi (echivalentul a 100 g).

 

 

 

                      Mierea De Albine (II)

 

 

Dar al naturii cu gust divin, valoarea alimentară a mierii e mult depăşită de calităţile ei medicale.

Remediu pentru o mulţime de boli, ea este şi un apărător de nădejde al sănătăţii, de la naştere şi până la moarte.

Afecţiunile digestive

Constipaţia, colita de putrefacţie - cel mai bun remediu în cazul acestor două afecţiuni este mierea de mană, din care se consumă 2-6 linguri pe zi. Substanţele active din acest tip de miere au efecte puternic laxative, favorizează normalizarea florei intestinale, neutralizează bacteriile de putrefacţie. În cazurile de constipaţie atonă, se pun suplimentar, pe fiecare lingură de miere, 20 de picături de tinctură de pelin.

Arsuri la stomac (pirozis) - efectul mierii de albine în cazul acestei tulburări digestive este foarte diferit de la o persoană la alta. Asupra unor pacienţi, mierea are un efect calmant gastric, în timp ce asupra altora, din contră, are efecte agravante. Singura metodă de a verifica dacă vi se potriveşte acest leac este să-l încercaţi. Când apar arsurile luaţi două linguri de miere de tei sau de salcâm, şi imediat după aceea beţi o cană de apă călduţă.

Ulcere, gastrite, diaree - în toate aceste afecţiuni, efecte foarte bune are mierea polifloră în care s-a dizolvat puţină tinctură de propolis (5 picături la o linguriţă de miere). Această miere propolizată nu se administrează niciodată pe stomacul gol, ci după ce s-a mâncat puţină pâine şi, eventual, s-a băut un pahar de apă. Se iau 4-6 linguriţe pe zi, în cure de trei-şase săptămâni. Efectul mierii în aceste afecţiuni se explică prin puternica sa acţiune antibacteriană (combate inclusiv bacteria Helicobacter pylori, care produce ulcerul). Apoi, mierea protejează mucoasa gastrică, datorită efectului său antiinflamator şi datorită faptului că stimulează circulaţia sanguină în zonă şi ajută la regenerarea celulelor epiteliale.

Afecţiunile cardiovasculare

Recuperare după infarct sau după accident vascular - se foloseşte mierea ca aliment în primele zile. Ea conţine nu doar vitamine, minerale şi enzime, ci şi calorii foarte usor asimilabile, care trec usor din tubul digestiv în circulaţia sanguină, fără a mai lua, prin procesul digestiv, din energia organismului, şi aşa slăbit. Pentru un bolnav ce a suferit un atac de cord recent ori a avut un accident vascular în urma căruia se confruntă cu o paralizie mai mult sau mai puţin gravă, mierea aduce o binefacere extraordinară. Se consumă zilnic 1-6 linguri (18-110 grame), în funcţie de gravitatea bolii şi în funcţie de capacitatea de asimilare a pacientului.

Boli degenerative ale vaselor de sânge, ischemie cardiacă - se cumpără de la apicultori aşa-numita căpăceală (un amestec de miere, ceară şi propolis). Aceasta se mestecă îndelung (întocmai ca guma de mestecat), chiar şi după ce s-a terminat mierea din ea. Odată asimilată prin tubul digestiv, această combinaţie are un efect "lubrifiant" asupra vaselor de sânge, ajutând la redobândirea elasticităţii şi permeabilităţii lor. De asemenea, ajută la normalizarea ritmului cardiac şi are efect tonic cardiac.
Hipertensiune, insuficienţă circulatorie - se achiziţionează miere polifloră cu lăptişor de matcă 2%. Se administrează câte doua linguriţe pe zi, în cure de 1 lună, cu două-trei săptămâni de pauză. Acest tratament are, în timp, un excelent efect vasodilatator, ajutând la reglarea presiunii sanguine şi deblocând circulaţia periferică.

Ulcer varicos, arterită obliterantă - se foloseşte, extern, miere de albine polifloră, care trebuie să fie cât mai proaspată. Dacă leziunile sunt infectate, se pot adauga la o sută de grame miere 5 grame de tinctură de propolis şi 10 picături de ulei volatil de ienupăr. Ungerile se fac pe zona afectată de două ori pe zi, sub supraveghere medicală competentă. Experienţa a arătat că vindecarea apare cel mai adesea după 60 de zile, durata mai lungă sau mai scurtă de vindecare depinzând şi de alţi factori (regim alimentar, tratamente interne cu plante medicinale luate în paralel etc.).

Afecţiunile respiratorii

Guturai, dureri de gât - se consumă zilnic 6-12 linguriţe de miere de floarea-soarelui cât mai proaspătă. Mierea de floarea-soarelui are efecte imunostimulente, dar şi antiinfecţioase directe, pentru că în nectarul acestei plante, la fel ca şi în glandele albinelor care îl culeg, sunt prezente substanţe cu efect antibiotic.

Sinuzita - se face un tratament intensiv pe parcursul unei zile, timp în care, la intervale de timp de 15-20 de minute, se mestecă, timp îndelungat, câte o bucăţică de fagure cu miere, de mărimea unei lame de gumă de mestecat. Nu s-a putut explica ştiinţific deocamdată acest efect, deşi apare fără excepţie: căile respiratorii, inclusiv cele superioare, sunt decongestionate, infecţiile se retrag, iar respiraţia devine mai liberă. Tratamentul se aplică vreme de câteva zile, nu doar împotriva sinuzitei şi rinitei, ci şi a bronşitelor, a astmului şi chiar împotriva pneumoniei.

Tuse - se consumă zilnic 6-10 linguriţe de miere de tei sau de salcâm. Are efecte emoliente în tusea iritativă, efecte expectorante în tusea umedă, ajută la refacerea epiteliilor lezate de infecţiile respiratorii. Un remediu extrem de puternic împotriva tusei este o ceaşcă de cafea foarte concentrată (4 linguriţe la 100 de ml), în care se pun 2-3 linguri de miere polifloră. Nu se bea, ci se administrează cu linguriţa, ca un medicament. La copiii până la şase ani, se administrează 1/2-1 linguriţă mică din cafeaua cu miere, la cei până la doisprezece ani, 1-2 linguriţe, iar la adulţi, o lingură mare (o lingură de supă). Doza se administrează de şase ori pe zi. În trei-patru zile, accesele de tuse se estompează şi apoi dispar. Este un tratament eficient mai ales în cazul persoanelor care de obicei nu consumă cafea, şi la care organismul nu este desensibilizat, parţial, la acţiunea cofeinei.

Adjuvant în pneumonie, tuberculoză - se consumă zilnic şase linguri mari de miere de brad amestecate cu două gălbenuşuri de ou. Mierea de brad, pe lângă proprietăţile sale energizante, este un excelent antiseptic pulmonar şi stimulent al imunităţii la nivelul aparatului respirator.

Bronsita cronică (în special alergică) - se fac inhalaţii cu vapori de apă cu miere. Pentru aceasta, vom pune la un litru de apă clocotită 4 linguri de miere de brad sau de tei, după care vom sta cu nasul deasupra vasului şi vom inspira. Dacă aveţi posibilitatea să vă cumpăraţi un aparat care produce aerosoli din comerţ, faceţi inhalaţii cu aerosoli cu apă de mare, în care a fost pusă miere de albine (4 linguri la litru).Eficienţa este cu totul deosebită.

Afecţiunile pielii

Acnee - se consumă zilnic şase linguriţe de miere de trifoi sau de miere de mană. Mierea de trifoi are un excelent efect reglator asupra gonadelor, fiind foarte utilă în tratarea acneei care apare pe fond hormonal. Mierea de mană este laxativă şi depurativă, fiind indicată în acneea care apare la persoanele constipate sau care au acumulări masive de toxine în corp.

Arsuri de gravitate mică şi medie - se acoperă leziunea, imediat dupa producere, cu miere. Într-o primă fază, mierea are efect calmant şi împiedică apariţia băşicilor. Aplicată în continuare pe arsură, ea împiedică infectarea, ajută la o vindecare rapidă şi estetică. Cea mai eficientă în acest sens este mierea propolizată, pentru obţinerea căreia se pun 5 ml de tinctura de propolis, la 50 de grame miere.

Răni - se aplică miere de albine curată pe rana dezinfectată în prealabil cu alcool sanitar. Peste mierea aplicată se pune un tifon steril. Mierea se foloseşte pe rănile de gravitate mică şi medie, pentru a asigura dezinfecţia, pentru a stimula refacerea ţesuturilor. Prin vâscozitatea şi aderenţa ei la piele, mierea protejează rănile de microbi şi grăbeşte vindecarea. Se utilizează mierea neprocesată, nediluată şi pe cât posibil lichidă (dar nu lichefiată prin încălzire la peste 50 de grade Celsius).

Afecţiunile oftalmologice

Conjunctivite, inflamaţii oculare - se fierbe, vreme de cinci minute, o linguriţă de miere de albine polifloră în jumatate de pahar (100 ml) de apă. Se lasă apoi să se răcească, iar câteva picaturi din soluţia rezultată se pun, cu ajutorul unei pipete, în colţurile ochiului. Se face acest tratament vreme de 10-14 zile. Această aplicaţie produce pe moment o uşoară iritaţie urmată de lăcrimare. Are efecte antiinflamatoare, antiseptice oculare.

Adjuvant în blefarită - se ung de una-doua ori pe zi pleoapele cu miere de salcâm. Se lasă mierea astfel vreme de minimum 15 minute, dupa care se spală cu infuzie de albastrele sau de silur. Tratamentul are, de asemenea, efecte antiinflamatoare şi antiinfecţioase.

Afecţiunile hormonale la femei

Infertilitate - se elimină complet zaharul din alimentaţie ţi se consumă în schimb miere de floarea-soarelui (minimum 6 linguriţe pe zi). Stimulează activitatea hormonală şi are un misterios efect reglator al activitatii ovarelor. La femeile cu insuficienţa ovariană, se recomandă mierea de floarea-soarelui sau polifloră cu lăptişor de matcă 2%, care se gaseşte în magazinele apicole specializate.

Dismenoree - se consumă miere de zmeur lichidă, câte patru linguriţe pe zi. Ajută la reglarea ritmului de apariţie a menstrelor, reduce simptomele sindromului premenstrual, diminuează anumite fenomene neplăcute din timpul menstrelor (stări de nervozitate, spasme, dureri de sâni). În medicina populară, femeile care au dureri ovariene şi abdominale puternice la ciclu se ung pe pielea abdomenului inferior cu miere de albine, pun deasupra o bucată de bumbac şi pe ea o sticlă cu apă cât mai caldă. Se face această aplicaţie vreme de o oră, după care durerile dispar numaidecât.

Frigiditate - cel mai eficient remediu natural este hidromelul, o băutură slab alcoolizata pe baza de miere.

Bolile nervoase

Insomnie - înainte de culcare, se iau 1-2 linguri mari de miere de tei sau de mac. Suplimentar, se poate bea şi un pahar de lapte cald. Este un tratament simplist în aparenţă, dar care în multe cazuri s-a dovedit a fi extrem de eficient. "De vină" - se pare - sunt anumite vitamine, minerale şi enzime conţinute de miere, care favorizează secreţia de serotonină şi melatonină, doi neurotransmitatori care induc o stare de calm şi de relaxare profundă, ce favorizează o regenerare nervoasă şi psihică completă.

Epuizare nervoasă - se face un tratament de 12 zile cu miere cu lăptişor de matcă 2%. Are efecte tonice psihice miraculoase, favorizând refacerea capacităţilor psihice şi intelectuale. Este şi un foarte bun remediu contra depresiilor.
Hiperexcitabilitate nervoasă - se elimină  pentru o perioadă de 6 luni din alimentaţie zahărul, făina albă, cafeaua şi alimentele cu conservanţi. Zahărul va fi complet substituit de mierea de tei şi de salcâm, din care se vor consuma minimum 6 linguriţe pe zi. Acest regim, nu foarte uşor de ţinut pentru persoanele care nu au o voinţă puternică, are în timp efecte miraculoase, acolo unde neurolepticele de sinteză au dat greş.

Frumuseţe

 

Ten cu pori - se aplică pe obraji, pe nas şi pe frunte o soluţie obţinută din 6 linguri de miere de albine combinată cu 4 linguri de infuzie de coajă de salcie (se fierb 20 grame de coajă de salcie în 100 ml de apă vreme de 10 minute). Se obţine o soluţie semilichidă, care se întinde şi se lasă să acţioneze vreme de jumătate de oră - o oră, după care se îndepărtează cu puţină apă carbogazoasă. Tratamentul se reia 7 seri la rând, iar efectele - veţi vedea - merită din plin efortul.


Ten ofilit, îmbătrânit prematur - se întinde pe tot tenul o mască simplă, din miere de salcâm, care se ţine vreme de o jumătate de oră - o oră. Apoi faţa se curăţă cu lapte, după care se aplică o cremă adecvată tipului dvs. de ten. Tratamentul extern se va face în fiecare seară, vreme de 30 de zile, în paralel fiind însoţit de o cură internă cu miere polifloră cu lăptişor de matcă 2% (se administrează conform prospectului). Efectele sunt cu adevarat spectaculoase.

Pletora - se rade coaja de la o lămâie şi se amestecă bine cu 2 linguriţe de miere de albine, pasta rezultată întinzâdu-se în strat gros pe locurile afectate. Se ţine amestecul vreme de o oră, după care se spală cu un tampon de vata înmuiat în suc proaspăt de lămâie. În paralel, se face o cură internă cu miere de mană, din care se iau câte patru linguriţe pe zi, seara.


Precauţii şi contraindicaţii la tratamentele cu miere de albine

Mierea nu va fi consumată de persoanele bolnave de diabet, decât după consultarea prealabilă a medicului şi sub îndrumarea acestuia. De asemenea, copiilor sub un an le este contraindicată mierea. Acest produs al stupului poate conţine germeni de Clostridium botulinum, o bacterie care nu îmbolnăveşte persoanele de vârstă adultă, cu o floră intestinală normală, dar care poate declanşa botulismul la copiii sub un an. Consumul mierii este interzis şi persoanelor cu alergie la produse apicole.

Hidromelul - elixirul tineretii şi al bucuriei de viaţă

Este unul din cele mai vechi remedii stimulente, reîntineritoare şi afrodiziace cunoscute. După unii cercetători, licoarea îşi are originea în Babilon, fiind cunoscută de acum 4.000 de ani. În acele vremuri se spunea că cei care beau acest elixir preparat din miere de albine întineresc şi chiar devin... nemuritori. Se mai ştia că licoarea grăbeşte vindecarea rănilor, ajută la redobândirea poftei de mâncare şi a poftei de viaţa în general, fiind un remediu şi contra sterilităţii. În timpurile noastre această băutură pe bază de miere a cunoscut o nouă celebritate, datorată unor studii realizate de cercetătorii unui institut londonez, care au ajuns la concluzia că hidromelul este mult mai mult decât o băutură slab alcoolizată. Este un adevărat cocktail de vitamine, enzime şi hormoni naturali, care au ca efect relansarea activităţii hormonale şi o acţiune reîntineritoare certă.


Câteva efecte şi întrebuinţări terapeutice ale hidromelului

Impotenţa - în cazul bărbaţilor, hidromelul are efecte uşor vasodilatatoare (inclusiv în zona pelviană), de stimulent hormonal şi, prin efectul său tonic nervos, ajută la depăşirea anumitor bariere şi blocaje psihice.

Menopauză prematură - se face o cură de 60 de zile cu hidromel. Se consumă pe stomacul gol, câte un pahar dimineaţa, la prânz şi seara. În paralel, se ţine un regim alimentar cu multe legume şi fructe crude.

Inapetenţa, digestie dificilă - se bea o jumătate de pahar de hidromel, cu 15-20 de minute înainte de fiecare masă. Favorizează secreţia de sucuri digestive, stimulează peristaltismul digestiv.

Carenţe de minerale şi oligoelemente - se face o cură de 20 de zile, timp în care se bea jumătate de litru de hidromel pe zi. Pe lângă faptul că are în compoziţia sa toate mineralele mierii şi ale polenului, ajută la o mult mai bună asimilare a acestor elemente şi din alimentele obişnuite.

 

 

                                                              Mierea De Albine (III)

 

 


Alchimia albinelor F.F.F. IMPORTANT DE ŞTIUT ŞI PUS ÎN PRACTICĂ

 
"Lector al Asociaţiei Naţionale pentru Terapii Complementare din România şi profesor de istorie la Târgu Jiu , Vasile Andriţoiu a descoperit proprietăţile miraculoase ale mierii, căutând leacuri pentru a se trata pe sine şi pe cei apropiaţi lui. Astăzi este unul dintre cei mai vestiţi apiterapeuţi din România, cu participări constante la conferinţele internaţionale de apiterapie şi cu rezultate spectaculoase în vindecarea unor boli, cărora medicina alopată le oferă de obicei speranţe minime.


Domnule Andriţoiu, de ce este mierea, acest elixir auriu, un aliment atât de lăudat?


Să facem mai întâi puţină istorie...E bine să ştiţi că albina a apărut pe pământ înaintea omului. Arăta ca o larvă şi se hrănea cu ferigi. Apoi treptat, când flora s-a dezvoltat, i-au crescut aripi şi a început să zboare pe flori, să adune nectar. Dar ea a funcţionat dintotdeauna ca un adevărat laborator zburător, care adună acest nectar şi polenul pentru a-şi hrăni urmaşii. Noi oamenii, o jefuim. S-au găsit desene pe pereţii peşterilor din Spania, datând din epoca de piatră, ce ilustrează modul în care oamenii preistorici culegeau fagurii de miere folosindu-se de fum. Albina a memorat în codul ei genetic că fumul reprezintă pericol. Când simt fum, albinele îşi umplu guşile cu miere de rezervă şi pleacă. Când guşile sunt pline, nu-şi mai pot îndoi abdomenul să înţepe. De aceea, unii apicultori, mai puţin experimentaţi, afumă când umblă în stup.
În Egipt şi în India antică mierea era considerată un dar al zeilor. Se pare că mana care a fost dată poporului în drum spre Ţara Canaanului era de fapt miere. Sf Ioan Botezătorul s-a hrănit în deşert cu miere. Soldaţii din India antică primeau înainte de luptă o punguţă de piele plină cu miere care se lega la brâu. S-au găsit papirusuri care îndeamnă la consumul de miere pentru că «este bună». Elevii din Egiptul antic, ce primeau în raţia lor miere, erau mai sănătoşi şi puteau învăţa mai bine decât ceilalţi. Nu era doar un aliment extraordinar de hrănitor şi energizant, ci şi un antiseptic şi un conservant de excepţie. Trupul lui Alexandru Macedon a fost îmbălsămat într-un sicriu cu miere şi propolis. Mai târziu, în Evul Mediu, aproape toate mănăstirile aveau stupine, iar ţăranii ce aveau casă pe pământul mănăstiresc erau obligaţi să plătească o danie în miere şi mai ales ceară, pentru fabricarea lumânărilor. Documentele amintesc existenţa unei ceri verzui în Moldova , care nu scotea fum la ardere, din care se făceau lumănări ce ardeau în palatele dogilor din Veneţia . Dar să revin la întrebarea dumneavoastră. De ce toată această faimă ? Ei bine, pentru că mierea conţine toate vitaminele, mineralele, enzimele cunoscute vreodată în lumea medicală. Are toţi aminoacizii esenţiali cunoscuţi, ceea ce o face o hrană proteică de excepţie, are glucide şi chiar hormoni. Sunt foarte multe asemănări între organismul uman şi produsele stupului. Dacă Dumnezeu ar vrea, ar putea crea un om din substanţele care se găsesc în stup, pentru că toate se regăsesc şi în corpul uman. Inclusiv hormonii, care sunt de o asemănare uluitoare cu cei umani şi care nu au nici o contraindicaţie sau efect negativ, faţă de cei de sinteză. Doar că, evident, consumarea produselor cu potenţial hormonal trebuie făcută numai sub îndrumarea unui specialist. În plus, mierea este perfect igienică, antiseptică şi un antibiotic de excepţie. Orice microb, inclusiv agentul patogen al ciumei bubonice, care în Evul Mediu a distrus oraşe intregi, dacă stă în miere, este ucis. În miere, bineînţeles într-una de calitate, nu rezistă nici un microb.

Ştim că petreceţi nenumărate ceasuri în stupină, pentru a studia viaţa albinelor. Povestiţi-ne şi nouă câte ceva din ceea ce aţi observat mai interesant la ele.

După ce a ieşit din celula ei, albina rămâne în stup ca albină tânără, ca mamoş, adică doică pentru larve, pe care le hrăneşte cu lăptişor de matcă secretat de nişte glande din cap. În primele trei zile hrăneşte toate larvele, apoi lăptişor de matcă, care este hiperestrogenic şi dezvoltă caracterele feminine, primeşte numai regina , iar albinele şi trântorii primesc altfel de hrană care duce la androgenizare, adică la dezvoltarea caracterelor masculine. Este o «castrare» determinată de hrana pe care o primesc, pentru ca fiecare albină să fie pregătită pentru rolul pe care îl are în cadrul coloniei. Albinele obişnuite trebuie să producă miere. La început, pleacă în căutarea nectarului albinele cercetaşe. Zboară în arii concentrice, largi de până la 6 km , apoi se întorc şi execută un dans deasupra urdinişului, un dans ce explică în ce direcţie se află sursa, cât de bogată e, cam care este distanţa şi alte repere. Cel care a descifrat dansul albinelor cercetaşe a primit premiul Nobel. Apoi pleacă celelalte albine, adună cu limba nectarul de pe flori şi când umplu guşile cu nectar se întorc spre casă. Încă de pe drum albina începe prelucrarea acestui nectar, secretă nişte enzime care dau valoare mierii şi care o deosebesc de zahăr. În stup, depune în ramă acest nectar care este foarte lichid. În cursul nopţii albinele lucrătoare se aşază într-o anumită ordine şi încep să bată din aripi în timp ce altele iau nectarul dintr-o celulă şi-l mută în alta şi iar şi iar, până ce acest aer încărcat cu vaporii din nectar iese prin urdiniş. Se numeşte vânturare. Mierea vânturată natural de albine este densă, ajunge la o consistenţă de maximum 18% apă şi conţine foarte multe enzime, căci la fiecare mutare în altă celulă i se mai adaugă enzime, mai ales inhibină, care este un antioxidant redutabil. Cu cât o miere este mai vânturată, cu atât este mai bogată în enzime. La final, albinuţele tinere depun pe fiecare celulă o peliculă de ceară, o căpăcesc. Atunci când fagurele este căpăcit 2/3 din suprafaţă, mierea e bună de recoltat. Ca să închei răspunsul la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, pentru un kilogram de miere albina trebuie să aducă în stup 4 litri de nectar, din care jumătate este apă, ce va fi vânturată.


Cum ne putem da seama că mierea pe care o cumpărăm este de calitate?

Cel mai sigur indiciu este greutatea. O sticlă de un litru ar trebui să aibă 1,450 kg miere. Cam asta e densitatea mierii faţă de apă. Apoi este gustul, dar gustul mai poate înşela. Există mieri drese cu zahăr fiert cu plante, din care lipseşte polenul. Urmele de polen din miere sunt un indicator categoric al plantelor din care provine mierea, dar numai specialiştii cu aparatele lor pot depista dacă mierea e falsificată. Apoi, important de ştiut, mierea cristalizează. Dacă sunt cristale mari, ca sarea grunjoasă, mierea e bună, dar a avut cam prea multă apă, deci albinele n-au mutat-o de suficiente ori din celulă în celulă, prin urmare, nu i-au adăugat suficiente enzime. Mierile bine vânturate sunt mai onctuoase, au cristale mai mici, mai finuţe. Nu ar trebui cumpărată mierea care stă pe tarabe în plin soare. Aceea are cu 40%mai puţine calităţi. Mierea este creată de albine la întuneric, ea nu trebuie expusă luminii solare, ci doar la lumina încăperii şi la o temperatură constantă , ce nu depăşeşte sub nici o formă 40 de grade. Unii stupari ştiu că oamenii se feresc de mierea zaharisită, fiindcă suspectează că e făcută cu zahăr. Nimic mai fals. Totusi, ca să-şi vândă mai bine marfa, ei o fierb la 90 de grade, ca să nu mai cristalizeze. Ca gust, devine un pic mai bună, dar pierde enorm în calitate. La acea temperatură toate enzimele sunt distruse, mierea rămâne doar un zahăr lichid. De aceea, mierea nu se pune nici în ceaiul fierbinte. Toate mierile bune zaharisesc după câteva luni, deci dacă vreţi să fiţi sigur că luaţi o miere naturală, cumpăraţi una zaharisită. O altă metodă de a testa mierea este întoarcerea borcanului cu fundul în sus. Înăuntru trebuie să se creeze o bulă de aer în formă de pară. Dacă bula urcă repede spre fundul borcanului, înseamnă că este o miere cu multă apă în ea, deci nevânturată suficient. Bula trebuie să urce lent, ceea ce arată că mierea este coaptă, maturată, bună de consum şi vânturată natural, de către albine, deci culeasă când fagurii au fost căpăciţi pe trei sferturi. Uneori, stuparii, pentru a grăbi producţia, recoltează mierea înainte să fie căpăciţi şi o scot la soare în butoaie să mai evapore din apă, pentru a elibera fagurii mai repede, pentru o nouă miere.. Mierea obţinută astfel este mai lichidă şi foarte săracă în enzime.


Ce alte produse ale stupului folosiţi în cadrul tratamentelor pe care le recomandaţi ?

O colonie produce, desigur, mult mai multe lucruri decât miere. Lăptişorul de matcă este un fel de vitamină naturală, cel mai energizant aliment care a fost creat vreoată de lumea vie. Nu există ceva mai energizant. Se administrează cu prudenţă, în functie de afecţiune şi niciodată la voia întâmplării. Polenul, elementul mascul al florii, este un rezervor de acizi ribo şi dezoxiribonucleici. Are o valoare colosală în alimentaţia şi medicaţia umană. Este un aliment impresionant de complet, conţine toţi aminoacizii esenţiali şi neesenţiali, care îl transformă într-o hrană proteică absolut completă. Polenul este adus pe picioruşe, descărcat de alte albine, aşezat în faguri, îmbunătăţit cu enzime, frământat cu puţină miere şi apoi bătut şi lipit în celulă cu capul, cu mişcările berbecului. Masa proteică ce se creează se numeşte păstură. Viitorii trântori primesc ca hrană şi păstură. Are o valoare biologică mai mare decât polenul simplu, pentru că este suplimentată cu enzime. Un grăunte de polen are 2 învelisuri, exină şi intină, şi nucleul care este cel mai valoros. Unii oameni mănâncă polen degeaba pentru că, datorită unor deficienţe, sucurile gastrice nu pătrund intina şi nu pot dizolva nucleul, ca atare substanţele nu se asimilează. Păstura este un polen care, în condiţiile de umiditate şi căldură din stup, suferă un proces controlat de fermentare care face ca nucleul să iasă din intină, devenind sută la sută asimilabil. Căpăceala de pe faguri are şi ea o importanţă medicală mare, căci conţine un antibiotic extrem de important în bolile aparatului respirator, care este însă distrus imediat de soare. Căpăceala trebuie extrasă într-o încăpere unde nu intră soarele şi depozitată în vase cu pereti opaci.
 
Propolisul este o răşină pe care albinele o recoltează de pe mugurii unor arbori. O depozitează pe picioarele din spate, o aduc în stup, unde este descărcată de către alte albine. Uneori procesul durează şi două zile. Rolul major al propolisului este de a fi principalul medicament cu care se menţine sănătatea coloniei.. Cu el se lipesc ramele între ele, se astupă crăpăturile stupului. Substanţele volatile care se evaporă din propolis menţin sănătatea coloniei. Apilarnilul, este un triturat larvar din larvele de trântori, recoltate în a noua zi de stadiu larvar. Bătrânii din Ardeal îl numeau lapte de taur. Este practic un concentrat de hormoni steroidieni, substanţa care stă la baza tratamentului făcut de cabinetul nostru în bolile autoimune. Mai există ceara, care este folosită în cosmetică, are aplicaţii medicale şi multe aplicaţii industriale. Dar şi veninul, arma de apărare a albinei, din care s-au obţinut extracte standardizate, cu efecte pozitive în tratarea artritelor, poliglobuliilor, a reumatismelor şi bolilor autoimune.

Câtă miere avem voie să mâncăm?

Ar trebui consumate zilnic1- 3 grame pe kilogram corp, ceea ce înseamnă cam 120 de grame la o persoană de 60 de kg. O linguriţă de miere aşa cum o scoatem din borcan are cam 12 grame . În timpul copilăriei este însă indicată o doză mai mare. Copiii au un consum mai ridicat de energie, ard mai multe calorii. Din păcate, deseori medicii spun că consumul de miere de către copii produce botulism. În România sunt mii şi mii de stupari, n-am văzut niciodată copilul unui stupar bolnav de botulism. Neînţelegerea provine din faptul că produsele apicole au fost asimilate produselor animale, iar produsele de origine animală pot provoca botulism copiilor.

Ce tipuri de boli pot fi vindecate cu produse apicole?

Absolut toate. Produsele apicole intervin inclusiv în cancere. Am avut markeri tumorali negativaţi prin apiterapie. Mierea şi derivatele au capacităţi antitumorale, antivirale, combat toate tipurile de anemie şi, în anumite dozări, ajută imens în leucemii.
Hepatitele virale sau autoimune, cele toxice, cirozele pot fi vindecate apiterapeutic. Avem cazuri unice în lume în care hepatita virală C a fost negativată. Este un caz pe care, de altfel, l-am prezentat într-o conferinţă internaţională de apiterapie. Efecte foarte importante au şi în tratarea bolilor autoimune. Avem singurele cazuri de vindecare din lume. Apiterapia, prin corticosteroizii pe care îi conţine, înlocuieşte perfect corticoterapia de sinteză, însă fără dezavantajele şi efectele secundare ale acesteia. Produsele apicole ajută la fixarea calciului, care nu are nevoie doar de vitamina D2, ci de încă 22 de elemente, minerale, vitamine, enzime şi hormoni pentru a deveni bioactiv. Multe fete tinere care au ovare polichistice sunt de fapt hipocalcemice. Multe mămici hipocalcemice dau naştere unor copii ce fac bronşite astmatiforme de mici. Bolile autoimune nu se vindecă până ce calciul nu ajunge la valori normale or corticoterapiile de sinteză spală calciul. Apiterapia vindecă infertilitatea, fibroamele, chisturile ovariene, dar şi endometrioza (noi avem singurele cazuri din Europa vindecate fără operaţie).

 

 

  
  
  

Categorii produse

  



  

Newsletter

 
Vrei sa fii informat prin email despre reduceri, promotii si noutati?